Universitatea Stefan cel Mare Suceava Facultatea de Silvicultura Suceava





 

Experiența ultimilor ani în materie de dezbateri publice a arătat că, pe lângă o criză de imagine a sectorului forestier național, se constată o profundă criză de comunicare intra și intersectorială, care a condus de câteva ori fie la blocaje decizionale fie la supra-reglementare, fie la amânarea sine die a adoptării unor documente programatice (de exemplu: strategia forestieră națională) sau a creării unor structuri specifice intra- sau intersectoriale.

Este evident că astfel de situații au fost, sunt și vor fi cauzate de incoerența politicii forestiere, incoerență inevitabilă în condițiile în care perioadele de stabilitate instituțională a autorității publice care răspunde de păduri nu au depășit un ciclu electoral, iar mandatele secretarilor de stat și ale miniștrilor, începând cu 2007, rareori au depășit un an.

Constatând că această stare de fapt a cauzat momente de reală amnezie instituțională, proiectul de față își propune constituirea unei platforme de elaborare a unei politici publice pe domeniul forestier care să se identifice într-o nouă viziune de gospodărire a pădurilor în concordanță cu documentele strategice internaționale și cu provocările actuale din sectorul forestier național.

În acest fel, orice decident sau grup interesat în materie de politică forestieră ar putea beneficia de o listă actualizată și agreată a principiilor și obiectivelor strategice pe care sectorul forestier trebuie să și le asume și să le urmărească pe termen mediu și lung.

Formularea cadrului principial al politicii forestiere se bazează pe următoarele etape:

A1: Stabilirea unor documente de referință în elaborarea politicilor publice ce interferează cu domeniul forestier și identificarea principiilor și priorităților care reies din documentele strategice internaționale și naționale.

A2: Dezvoltarea unui cadru principial de elaborare a politicii publice forestiere, într-o abordare inovatoare și participativă, bazată pe activitatea unui grup de lucru specializat

A3: Crearea unui forum de discuție al principiilor propuse, forum deschis tuturor grupurilor interesate care doresc să își exprime opiniile la întâlnirile organizate sau prin comunicare scrisă.

A4: Asigurarea sinergiei cu alte proiecte în desfășurare care urmăresc elaborarea de noi instrumente de politică forestieră.





FP7 FUNDIVEurope - Functional significance of forest biodiversity in Europe

Dezvoltarea politicii forestiere din Romania                                                                 Site dezvoltat de dr. Ciprian Palaghianu