| 
	  
  
	   
   
   
   
  
      
	       Rezultate  -
   Stadiul de implementare al lucrarilor de teren   
   
   
	 Etapa unică 2014 de implementare  a proiectului presupune îndeplinirea obiectivelor de identificarea, compararea şi cuantificarea extinderii tipurilor  structurale ale pădurilor la nivel regional respectiv de identificarea comparativă a practicilor de  management a pădurilor private şi de stat la nivel regional. 
	   Ambele obiective se bazează pe  culegerea pe teren a datelor necesare pentru identificarea tipurilor  structurale și a modului practic de aplicare a măsurilor silvotehnice în  diferite forme de proprietate. 
	 Culegerea datelor privind modul de gestionare a pădurilor  private s-a realizat la nivelul a 5 ocoale silvice reprezentative: O.S. Vama,  O.S. Solca, O.S. Dolhasca, O.S. Moldovița și O.S. Frasin. Astfel, pentru toate  ocoalele s-au generat puncte de inventariere GPS în suprafețe cu păduri  private, a căror omogenitate structurală a fost delimitată anterior pe imagini  satelitare. A rezultat astfel o rețea de inventariere de peste 2000 de puncte  unde s-au realizat s-au urmează să se realizeze inventarieri integrale. 
	    
	    
	   
	    
	   Stadiul de implementare a  lucrărilor de inventarieri la finalul lunii septembrie 2014 arată că la nivelul  fiecărui ocol integrat în analiză a rezultat procentaj de inventariere care să  permită calibrarea cu succes a datelor identificare pe imagini satelitare prin  informațiile culese de pe teren: 
	 
	   
	     - 100% pentru O.S. Solca
 
	     - 50% pentru O.S. Dolhasca
 
	     - 80% pentru O.S. Moldovița
 
	     - 70% pentru O.S. Frasin
 
	     - 60% pentru O.S. Vama
 
	      
	    
	  
	 Datele culese de pe teren au confirmat tipologia  structurală a practicilor de gestionare a pădurilor private identificată în  etapa 2013. Cuantificarea și analiza datelor integrate în momentul de față în  baza de date este de natură să ofere rezultate de noutate privind distribuția  spațială a acestor tipologii. 
	  
   
	  
      
  
  |